Dragoș Albu a dat deșteptarea! FCU Craiova și-a revenit din șoc și a făcut instrucție cu CS Mioveni

sursa: www.gsp.ro

FCU Craiova a învins-o pe CS Mioveni, scor 3-0, în prima rundă a play-out-ului din Liga 1. Oltenii au revenit pe prima poziție.

Corecția primită joi, în rejucarea cu Sepsi (0-4), a declanșat un mic cutremur la FCU Craiova. Nicolo Napoli a schimbat foaia și nu mai puțin de cinci dintre protagoniștii rușinii de la Sfântu Gheorghe au aterizat pe bancă: Vlad Achim, Bauza, George Ganea, Bahassa și Aurelian Chițu.

Însă “deșteptarea”, după ce ai visat la gale cu FCSB, CFR și CSU, și adaptarea la realitatea dură a play-out-ului nu sunt floare la ureche. Chiar dacă în față ai ultima clasată, Mioveniul.

FCU Craiova, fără emoții în duelul cu CS Mioveni

În noua formulă, oltenii au dictat ritmul de la bun început. Dar s-au și bucurat de complicitatea unui oaspete respectuos, discret. Problema? Doar flancul drept, cu Negru împins în față, a funcționat rezonabil.

De acolo au venit cele mai periculoase centrări, semnate Paramatti, numai că Blănuță l-a luat la țintă pe portarul Greab, iar Piccolomo, brazilianul sosit de curând în Bănie, a finalizat jalnic. În finalul primei părți, Duarte a avut și el o poziție promițătoare și toată libertatea să caute un colț, însă nici el n-a ieșit din tipare: alt șut pe direcția lui Greab.

Dragoș Albu, MVP în FCU Craiova – Mioveni

Declicul alb-albastru s-a produs la puține minute de la reluare. În prim-plan, Dragoș Albu. Mai întâi cu un șut puternic, blocat de apărătorii adverși, apoi cu o reluare la vinclu, în urma unui un-doi cu Negru: 1-0.

Și juveții și-au luat viteză. Dacă Blănuță și Huyghebaert au greșit de puțin ținta, Dragoș Albu, tot el!, n-a ratat de la punctul cu var: 2-0.

Juan Bauza, introdus după pauză, a stabilit rezultatul final în prelungirile partidei. Atent pe respingere, a șutat în poarta goală, din 6 metri. 

Sepsi – FCU Craiova 4-0. Stele verzi în loc de masă verde » Covăsnenii prind în mare stil play-off-ul, după ce le-au servit oltenilor bătaie pe pâine

sursa: www.gsp.ro

Sepsi Sf. Gheorghe a învins-o clar pe FCU Craiova, scor 4-0, și a obținut ultimul loc din play-off-ul Ligii 1.

Acuzat de latență, fotbalul românesc scoate din joben câte un meci de departajare. Acum un deceniu, Rapid și Chiajna jucau un baraj degeaba, fiindcă giuleștenii, învingători, au fost bătuți la TAS și retrogradați în plin sezon următor. 

Acum, un meci decisiv apărut tot de nicăieri s-a rejucat, până la urmă, tot degeaba. Fiindcă Sepsi nu doar că a bătut-o pe FCU Craiova. Însă câștigătoarea era știută după nici 20 de minute!

Sepsi merge în play-off!

Partida întoarsă în teren de comisii a fost tranșată, rapid, de Păun (6) și Bălașa (16), ultimul forțându-l pe Gurău să-și bage mingea-n poartă. Sau poate nu de gazde, ci chiar de portar. Jucătorii lui Sepsi au profitat de gafele celui care, în 10 minute:

  • a respins slab șutul lui Ștefănescu, ajuns la Păun, care a deschis scorul;
  • a ieșit aiurea pe o centrare, apoi și-a dat autogol la 2-0.

Aganovici, șut de forfait

S-au întâlnit două echipe cu meseriași în ofensivă. Și Cosmin Matei, și Bahassa au șerpuit constant printre fundașii adverși în prima repriză. Însă gazdele au avut și stropul de vână care i-a lipsit jumătății în albastru. 

Roșcat și iute, Andres Dumitrescu a înclinat scrânciobul. Și prin curse, și prin pase care au ajuns, de cele mai multe ori, în careul advers. La una dintre ele, Sepsi a cerut penalty la un presupus fault la Ștefănescu. Nu s-a dat nimic, însă n-a fost nevoie. Căci Sepsi a făcut 3-0 imediat.

La ultima fază a primei reprize, Aganovici a înțepat un șut sănătos de la distanță. A prins o doză booster de la devierea lui Duarte, iar Gurău a fost sărit de minge. Ca un reproș că poate intra în poartă și fără ajutorul său. Un scor clar de neprezentare, căci Craiova n-a avut nici jumătate de ocazie în primele 45 de minute.

Mai rău decât inițial pentru FCU Craiova

Gurău s-a revanșat cu o intervenție excelentă la un 4-0 scris pe un șut marca Matei. Însă n-a amânat decât un minut deznodământul. Căci Safranko a mărit scorul din cornerul rezultat.

Și, când meciul devenise tern, dintr-un nimic, Bahassa s-a luat de Aganovici. S-a iscat o ciondăneală gratuită, lumea a strigat “rușine să vă fie”, iar finalul a trecut cu eveniment.

După o lună și jumătate de dispute, de comisii și de certuri, Sepsi a bătut pe teren mai rău decât la masa verde. Și merge, mândră, în playoff.


Adrian Mititelu, patronul FCU Craiova, a reacționat după înfrângerea dură suferită de echipa lui, 0-4 cu Sepsi, în meciul care a decis ultima echipă care merge în play-off.

Într-un mesaj postat pe contul său de Facebook, aproape de miezul nopții, Adrian Mitielu a recunoscut superioritatea adversarilor, dar spune că e sigur că FCU Craiova poate face o figură frumoasă în viitoarele partide.

Reacția lui Adrian Mititelu după Sepsi – FCU Craiova

„O seară neagră, de neînchipuit! A fost de nerecunoscut echipa noastră, deși sunt aceiași jucători care au încântat în foarte multe meciuri. E un accident dureros, pe care-l vom digera cu greu. 

Cu toate acestea, lamentările, reproșurile și văicăreala nu ne ajută în vreun fel. Din contră, ne împing către prăpastie, acolo unde mulți vor să ajungem

Nu se termină totul aici! Avem multe alte bătălii de purtat. Această lecție ne poate ajuta pe viitor. În seara asta nu am existat!

Sepsi ne-a predat o corecție rușinoasă! Dar cred că avem o echipă valoroasă, care o să aibă un final de campionat bun și o să obțină măcar o mențiune, dacă nu, chiar un premiu!”, a fost mesajul lui Adrian Mititelu.


Nicolo Napoli, antrenorul grupării oltene, și-a criticat jucătorii și a recunoscut că Adrian Mititelu a coborât în vestiar la pauză. 

FCU Craiova a fost demolată în prima repriză de la Sf. Gheorghe, 0-3. Napoli a dezvăluit ce a făcut finanțatorul Adrian Mititelu la pauză: „Patronul a intrat în vestiar, a vorbit cu echipa. A încercat să îi facă să joace mai bine în repriza a doua. Asta e, un meci în care am greșit tot”.

Întrebat dacă Mititelu a cerut și ceva schimbări, Napoli a replicat: „Da, da… nu era fericit de cum a decurs meciul. Avea dreptate”.

Nicolo Napoli, după Sepsi – FCU Craiova 4-0

„N-a mers nimic în prima repriză. A fost un meci slab. Am primit goluri multe, în partea secundă ne-au dat posibilitatea să ieșim la joc, dar au meritat să câștige.

Impresia e că am jucat prost. Nu am combinat, mergeam mereu să driblăm pe toată lumea. Nu se joacă așa fotbalul! Din cauza asta am pierdut meciul. Nu ne-au surprins, știam că au echipă bună, au meritat.

În fotbalul poți greși, Gurău a făcut unele erori mari, dar și ceilalți. Nu știu ce s-a întâmplat, am pregătit să facem un meci foarte bun”, a spus Nicolo Napoli la Orange Sport. 

Despre ieșirea lui Bahassa, extrem de nervos la finalul partidei, Napoli a spus: „Meciul era terminat, eu nu sunt responsabil de purtarea lui”.


Sepsi a învins-o pe FCU Craiova, scor 4-0, și a obținut ultimul loc din play-off. Yassine Bahassa (30 de ani), extrema oltenilor, a încercat să ajungă la „centralul” Radu Petrescu după fluierul final. 

Frustrarea ratării play-off-ului și problemele financiare dezvăluite de Gazeta Sporturilor și-au spus cuvântul în cazul fotbaliștilor de la FCU Craiova. Cel mai aprig dintre ei a fost Bahassa. Imediat după fluierul final, extrema din Franța l-ar fi așteptat pe arbitrul Radu Petrescu pe tunelul către vestiare

Scandal la vestiare după FCU Craiova – Sepsi 

Informația a fost dezvăluită de Dan Udrea, redactorul-șef adjunct al Gazetei Sporturilor, în cadrul emisiunii „Sport Report” de la Orange Sport: „Bahassa, care era extrem de iritat, după terminarea partidei s-a dus pe tunel și aștepta pe cineva. Când brigada de arbitri a ajuns la tunel, a sărit spre Radu Petrescu. A fost ținut cu greu de colegi. A fost unul dintre jucătorii chemați la doping. Atunci a cotit către vestiarul lui Sepsi. Forțele de ordine l-au luat pe sus”.

Conflictul a continuat în zona unde se țineau interviurile. Pe imaginile publicate de Orange Sport s-a putut observa un meleu în care au fost implicați inclusiv oameni din staff-ul lui FCU Craiova. 

Tot Bahassa a fost protagonist. Strigătele lui au întrerupt interviul lui Aganovic. „Nu știu, băiatul e prea nervos. S-a certat cu toată lumea”, a spus mijlocașul lui Sepsi. 

Nicolo Napoli, dezamăgit după înfrângerea suferită de FC U Craiova cu Hermannstadt. „Am jucat prea puțin!” Ce așteptări are de la duelul cu Sepsi OSK

sursa: www.prosport.ro

Nicolo Napoli este dezamăgit după înfrângerea suferită de FC U Craiova pe terenul celor de la Hermannstadt, scor 0-1, la Sibiu.

Hermannstadt – FC U Craiova s-a încheiat cu victoria gazdelor, scor 1-0, în etapa 30 din Superliga, iar Nicolo Napoli a tras concluziile la finalul partidei de la Sibiu.

Nicolo Napoli a fost nemulțumit de evoluția echipei sale din meciul de la Sibiu, însă speră ca FC U Craiova să facă o figură frumoasă cu Sepsi OSK și să prindă un loc în play-off-ul Superligii.

„Nu am făcut un meci bun. Am avut două ocazii, două bare, dar nu a fost un meci bun. Au meritat, în final, să câştige meciul. Ştiam că sunt o echipă agresivă, cu presing, care joacă bine. Noi am jucat prea puţin.

Am fost noi puţin jos, în teren. Nu ştiu de ce, dar învăţăm. Nu mi-am certat jucătorii. Am avut ocazii, nu am dat gol, nu am câştigat, gata. Acum, ne gândim la meciul de joi, cu Sepsi. O finală de intrare în play-off.

Cum este, nu ştiu. Important pentru noi este să facem punct sau puncte la Sepsi”, a declarat tehnicianul italian după eșecul cu Hermannstadt, scor 1-0, de la Sibiu.

FC U Craiova se va duela cu Sepsi OSK joi, 16 martie, ora 21.00, pe stadionul din Sfântu Gheorghe, pentru ultimul loc are duce în play-off-ul Superligii. Partida se va vedea la TV pe Digi Sport 1, Orange Sport 1 și Prima Sport