Decizia Comisiei de Recurs în cazul Sepsi – FCU Craiova. Meciul se rejoacă. Oltenii sunt pe loc de play-off acum

sursa: www.gsp.ro

Azi a venit decizia Comisiei de Recurs în scandalul de xenofobie de la meciul Sepsi – FCU Craiova. Partida se va rejuca.

Arbitrul Chivulete,grabindu-se sa opreasca meciul
  • După ce la Comisia de Disciplină s-a decis victoria lui Sepsi cu 3-0,  Comisia de Recurs a hotărât azi ca meciul să se rejoace din minutul 1, pe 15 sau 16 martie, data exactă urmând să fie stabilită în curând

Se va menține suspendarea suporterilor olteni la 6 meciuri disputate în deplasare. Ambele echipe vor primi aceeași amendă, de 22.500 de lei.

Noul clasament din Liga 1. FCU Craiova e pe loc de play-off, pe 6

LOCECHIPĂMECIURIPUNCTE
1Farul2961
2CFR Cluj2960
3FCSB2954
4Rapid2952
5CSU Craiova2951
6FCU Craiova2840
7Sepsi2839
8U Cluj2934
9FC Voluntari2933
10Petrolul2933
11Chindia2931
12FC Botoşani2931
13Hermannstadt*2929
14UTA2927
15FC Argeş2927
16Mioveni2921

*Hermannstadt a pierdut 9 puncte la TAS, pentru neplata datoriilor

Decizia oficială anunțată pe site-ul LPF

Admite recursul formulat de ACS Sepsi OSK împotriva Hotărârii CDE nr. 573/15.02.203. Desființează în parte Hotărârea CDE nr. 573/15.02.2023, în ceea ce privește sancțiunea cu penalitate sportivă, iar în temeiul art. 83.7 din RD al FRF sancționează clubului ACS Sepsi OSK cu penalitate sportivă 10.000 lei. 

Admite recursul formulat de U Craiova 1948 SA împotriva Hotărârii CDE nr. 573/15.02.203. Desființează în parte Hotărârea CDE nr. 573/15.02.2023 în ceea ce privește sancțiunea cu forfait (3-0 în favoarea ACS Spesi OSK), iar în temeiul punctului 5, legea 7 din Legile jocului dispune rejucarea jocului dintre ACS Sepsi OSK și U Craiova 1948 SA din minutul 0

Menține celelalte dispoziții ale hotărârii recurate. Admite cererile de intervenție accesorie. Definitivă și executorie pe plan intern. Hotărârea poate fi atacată la TAS în termen de 21 zile de la comunicare. Pronunțată azi, 09.03.2023 în ședință nepublică la sediul LPF

– Comunicatul Comisiei de Recurs

FCU Craiova poate obține calificarea în play-off înainte de meciul direct

În etapa 30 din Superliga, FCU Craiova joacă la Hermannstadt, Sepsi la FCSB. Oltenii au acum un punct în plus, și dacă o bat pe Hermannstadt și Sepsi pierde cu FCSB, FCU Craiova e matematic în play-off înainte de meciul de la Sf. Gheorghe.

Mititelu, prima reacție după decizia Comsiei de Recurs: „Am așteptat-o ca pe o sentință penală”

Adrian Mititelu a fost primul care a reacționat. 

„Este o decizie corectă, pentru că arbitrul nu trebuia să întrerupă meciul. Am așteptat această decizie ca pe o sentință penală, cu emoție. Azi am simțit că voi avea o zi pozitivă.

Cred că și cei de la Sepsi sunt mulțumiți cu rejucarea, pentru că nu le-a fi plăcut să se califice în play-off cu o victorie la «masa verde» și fie catalogați ca Viitorul Scornicești sau Flacăra Moreni.

Acum avem un punct în fața celor de la Sepsi, dar în ultimele meciuri orice este posibil. Nu suntem favoriți la play-off. Trebuie să batem la Sibiu, iar dacă avantajul este că ne ajută și un rezultat de egalitate cu Sepsi, dacă termină cu același număr de puncte. În tur i-am bătut cu 1-0. Suntem conștienți că orice este posibil în ultimele două meciuri”, a spus Adrian Mititelu pentru GSP.ro.

Sepsi protestează după decizia Comisiei de Recurs: „Mergem la TAS!”

Attila Hadnagy, directorul general al celor de la Sepsi, a reacționat dur după decizia dată azi de Comisia de Recurs.

„Credeți-mă că este ceva incredibil. Nu pot să cred. Credeam că visez. Problema nu e că rejucăm, nici punctele. Dar e clar că regulamentul e degeaba! Suntem în legea junglei.

Nu mai avem niciun regulament. Avem doar legea Mititelu, pentru că el de două săptămâni tot spune că se rejoacă. De două săptămâni zice asta, deci știa. Mi-e scârbă de tot ce s-a întâmplat. Dacă conducem 2-0, 3-0 cu un adversar, o să strige suporterii cine știe ce, se întrerupe meciul și o luăm de la zero.

Asta ca o pildă. Și noi am zis că trebuie să rejucăm, dar înseamnă că regulamentele sunt degeaba. Nu mă mai interesează ce va fi joi. Nu mai e un meci de fotbal. Ne e scârbă de acest meci.

Nu o să ne oprim aici. Mergem la TAS. Când se va decide, se va decide. Dar să aflăm adevărul. La noi în țară nu e corectitudine și adevăr. Mergem mai departe”, a spus Hadnagy pentru Gazeta Sporturilor.

Meciul Sepsi-FC Universitatea Craiova se va rejuca. Reacția patronului Științei, Adrian Mititelu!

sursa: www.editie.ro

Sepsi-FC Universitatea Craiova se va rejuca.

mititelu

Comisa de Apel a decis ca partida Sepsi-FC Universitatea Craiova să se rejoace și astfel victoria la “masa verde” obținută de echipa lui Bergodi la prima instanță a fost anulată.

Adrian Mititelu a comentat pentru ProSport decizia respectivă și ținut să afirme că jucătorii lui FCU trebuie să rămână în continuare extrem de concentrați. „Nu înseamnă că acum suntem în play-off! Acum avem o șansă în plus, dar situația rămâne la fel de grea! Avem 51% șanse, dar mai avem două meciuri și nu știm ce deznodământ poate să fie! Nu ne culcăm pe o ureche! S-a greșit! Meciul nu trebuia să fie întrerupt, se putea juca. Nu a fost un caz în care să spună cineva că nu mai poate să joace.

Uite toate cazurile la nivel internațional, pe care l-am pus la dispoziție, Franța, Germania, Belgia, toată lumea, rejucare, la chestii mult mai grave! Hai să fim serioși. Sunt 6 etape în care ultrașii mei nu pot să facă deplasări, să știi că nu e puțin lucru pentru ei! Este o sancțiune care îi va ustura.

(n.r – oferiți prime speciale?) Ei oricum au prime, că am dat prime speciale de mi-a venit rău. Toți au prime pentru accederea în play-off, prime serioase, 5-10-15 mii de euro. Nu știu dacă sunt 3 jucători în tot lotul care să n-aibă primă de intrare în play-off. De la ei a venit inițiativa, ei vor să conteze și cuvântul lor, ei au jucat pe teren, vor să-și dispute șansele pe teren! Ce vină au ei?

(n.r. – mergeți cu vinul de la Segarcea?) Eu de felul meu nu beau, să nu credeți că sunt vreun bețiv sau ceva. Dar o să mă duc cu vinul. Eu nu cred că jucăm pe 15 martie, o să jucăm pe 16, că nu vor accepta autoritățile, că au demonstrații de ziua lor”, a spus Adrian Mititelu.

LocEchipăJVEÎMaPrGPct
1.Farul Constanţa2918745227+2561
2.CFR Cluj2919375028+2260
3.FCSB2916675035+1554
4.FC Rapid2915773924+1552
5.CSU Craiova2915683526+951
6.FC Universitatea28117103327+640
7.Sepsi OSK2810994329+1439
8.Universitatea Cluj29810112533-834
9.FC Voluntari2989122731-433
10.Petrolul Ploieşti29103162744-1733
11.FC Chindia29710123141-1031
12.FC Botoșani29710122843-1531
13.AFC Hermannstadt29108112929029
14.UTA Arad2969142738-1127
15.FC Argeș2969142140-1927
16.CS Mioveni2949162244-2221