Acuzații dure între Adrian Mititelu și Marcel Iancu, susținătorul lui Nicolo Napoli. „A inițiat o campanie de propagandă și intoxicări” vs „M-ați furat cu japca”

sursa: www.gsp.ro

E scandal la FCU Craiova, după ce patronul Adrian Mititelu (55 de ani) a anunțat că nu-i mai prelungește contractul lui Nicolo Napoli (61 de ani) pentru sezonul viitor și a făcut public numele viitorului antrenor, portughezul Joao Janeiro (41 de ani).

Mititelu se războiește pe Facebook cu Marcel Iancu (64 de ani), fostul președinte al FCU Craiova, considerat consilierul lui Nicolo Napoli.

Criticat de susținătorii antrenorului italian pe contul său de socializare, finanțatorul l-a acuzat pe Marcel Iancu că „a inițiat o campanie de propagandă și intoxicări menită să incite fanii împotriva clubului” și că îl discreditează pe preparatorul fizic Dan Vasilică, pentru că are interese personale.

Acuzații dure între Adrian Mititelu și Marcel Iancu, susținătorul lui Nicolo Napoli. „A inițiat o campanie de propagandă și intoxicări” vs „M-ați furat cu japca”
Acuzații dure între Adrian Mititelu și Marcel Iancu, susținătorul lui Nicolo Napoli. „A inițiat o campanie de propagandă și intoxicări” vs „M-ați furat cu japca”

Marcel Iancu, replică dură pentru Adrian Mititelu

În replică, Marcel Iancu i-a răspuns lui Adrian Mititelu printr-un comunicat voluminos, plin de dezvăluiri, pe pagina personală de Facebook.

„Care interese personale, domnule Adrian Mititelu?

Să-mi recuperez cheltuielile de întretinere și plata facturilor la energie electrică și gaze naturale pentru cei doi ani cât a locuit într-o locuința proprietatea mea personală antrenorul Nicolo Napoli? Trebuia să plătească clubul lui Adrian Mititelu zice Napoli.

Am interesul să-mi recuperez cei 5.000 de euro plătiti din banii familiei mele la Interstar Sibiu lui Caius Bara în anul 2013 ca să joace cu echipele de juniori pentru Universitatea Craiova pentru că în Craiova ne furaseră toate grupele de copii și juniori și nu voia nimeni să joace pentru noi?

Să-mi recuperez drepturile financiare promise la revenirea ca presedinte de club din anul 2011, când spuneai că in Liga I mă plătești cu un salariu de 10.000 de euro/lunar, și dacă retrogradăm în Liga 2 cu un salariu de 5.000 de euro/lunar?

Să-mi recuperez privilegiul care mi-l ofereai că o să rămân președintele clubului până la pensie?”

Marcel Iancu, acuzații la adresa lui Adrian Mititelu și Rodion Cămătaru

Marcel Iancu a mai dezvăluit că a plecat la Dinamo după un alt scandal cu Adrian Mititelu.

„Domnule Adrian Mititelu dumneata și Radion Cămătaru mi-ați furat cu japca, cu ajutorul prietenilor tăi din Fața Luncii și cu complicitatea organelor locale, spațiul comercial din strada Olteț nr. 14-16, fostul Shop cu vânzarea mărfurilor în valută, unde lucrasem eu. Nu voi, acaparatorii care ați scris pe el Universitatea Craiova, motiv pentru care am acceptat propunerea să lucrez pentru clubul FC Dinamo București?

Aș putea continua cu rugămințile benevole adresate avocatului Florea Gheorghe, fost înalt magistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție, să-ți formuleze apărarea și să susțină excepțiile procesuale în procesul penal, pentru a beneficia de o apărare profesionistă, pentru că eu te-am crezut tot timpul nevinovat domnule Adrian Mititelu.

Marcel Iancu: „Plec pentru a doua oară, și în mod definitiv, din viața echipei”

Marcel Iancu a dat de înțeles că Adrian Mititelu s-a băgat peste antrenorul Nicolo Napoli, iar el doar a încercat să medieze anumite situații.

“În concluzie, care sunt interesele mele domnule Adrian Mititelu?

Plec pentru a doua oară și în mod definitiv din viața echipei pe care spui ca ești stăpân. Nu din orgoliu, din neputință profesională sau din mandrie, ci pur si simplu pentru ca acest fotbal impus nu se mai potriveste cu viața mea și cu raționamentul și conceptul meu despre fotbal.

Suporterii echipei și ai antrenorului Nicolo Napoli m-au mai ținut pe loc până acum când patronul în mod nedovedit și total neadevărat m-a acuzat de faptul ca eu am declanșat o campanie de defăimare a conducerii clubului.

Eu mi-am permis să le dau câte un sfat gratis apropiaților și să asigur un echilibru în rândul suporterilor, pe care de fiecare dată i-am invitat să vina la meciuri, să susțină echipa.

Conceptul de munca în echipă nu este valabil în fotbalul actual decât pentru Gică Hagi, care este și patron și antrenor principal și poate face echipa de start și schimbarile din timpul meciurilor”.

Mititelu: „Anul ăsta l-am mulțumit pe Napoli cu circa 100.000 de euro”

În discuțiile cu fanii purtate în mediul online, Mititelu susține că l-a plătit pe Nicolo Napoli cu 100.000 de euro în acest campionat.

Acuzații dure între Adrian Mititelu și Marcel Iancu, susținătorul lui Nicolo Napoli. „A inițiat o campanie de propagandă și intoxicări” vs „M-ați furat cu japca”

Marcel Iancu: “Faptul că se plătesc salariile și primele angajatilor, antrenorilor și fotbaliștilor, nu este un privilegiu, este un act de normalitate și o obligație contractuală, care stimulează rezultatele sportive pentru realizarea obiectivelor de performanță.

Dacă antrenorul Nicolo Napoli a încasat sau nu 100.000 de euro și mai are de încasat prime de joc și de performanță, este meritul lui profesional si sunt banii lui stipulati în mod oficial în contractul de muncă, dar nu au nicio legatură cu “interesele mele personale” pentru că nu am niciun contract de comision sau de reprezentare cu acesta.

Adrian Mititelu pune presiune! Amenință că va apela la un „gest cum nu a făcut nimeni în fotbalul românesc” dacă FC U Craiova nu va rejuca meciul cu Sepsi. „Va rămâne 500 de ani în istorie!”

sursa: www.prosport.ro

Adrian Mititelu, patronul formației FC U Craiova, pune presiune înainte ca trupa din Bănie să primească verdictul comisiilor în procesul cu Sepsi OSK.

Afaceristul care o finanțează pe FC U Craiova amenință că va apela la un gest nemaivăzut în fotbalul românesc dacă partida cu Sepsi OSK nu o să se rejoace.

Adrian Mititelu este sigur că trupa din Bănie va primi ocazia să se dueleze cu Sepsi OSK pe teren, iar decizia Comisiei de Disciplină de a oferi cele trei puncte grupării din Sfântu Gheorghe o să fie anulată. În caz contrar, afaceristul amenință că o să intre în istoria fotbalului românesc cu un gest necugetat.

Când se termină meciul Sepsi – CFR, suntem pe locul şase, de play-off, noi avem două puncte în faţa lui Sepsi, acele puncte pe care le tot vântură ei pe acolo nu există. Deci să fie clar, alea nu sunt puncte, Sepsi nu are 41 de puncte, are exact 38 de puncte, vă spun eu. Poate face 41 dacă bate pe CFR.

Deci pentru mine, şi nu spun aşa, pentru a intimida pe cineva sau a crea presiune, nu, eu sunt convins că meciul se va rejuca, toate datele din dosar sunt în favoarea noastră. Nu există nicio prevedere în regulament care să indice o menţinere a deciziei, care a fost una tâmpită. Există prevederi de sancţionare a xenofobiei, amendă şi până la 10 etape de disputare a meciurilor fără suporteri.

Dacă eşti gazdă, meciurile de acasă le joci de la una la 10 etape fără suporteri, dacă eşti oaspete, tot la fel în deplasare, asta e sancţiunea prevăzută. Nu există la capitolul întrerupere motiv să întrerupi meciul pentru xenofobie, asta e diferenţa. Această prevedere există în toate regulamentele din principalele ţări pe care le-am verificat, Franţa, Belgia, Germania, Spania… Niciunde în Europa Occidentală şi civilizată nu există o prevedere ca pentru xenofobie să întrerupi meciul, ci numai pentru rasism”, a spus Adrian Mititelu după victoria cu FC Botoșani.

Adrian Mititelu: „ Meciul sută la sută se va rejuca, altfel va fi un scandal imens!”

„Şi acum, altă chestie şi mai importantă: nu există niciun meci din Europa Occidentală din ultimii patru-cinci ani câştigat 3-0 după întrerupere. Nu, toate meciurile s-au rejucat.

Din punct de vedere legal, regulamentar, nu mai vorbesc de moral, meciul trebuie să se rejoace. Nu poate FRF să menţină decizia pentru că nu are acoperire în reuglamentar. Nu se poate întrerupe meciul pentru xenofobie, nu există prevederea asta în regulament. Am vrut să fac precizările pentru că sunt foarte importante. 

Aveţi încredere în ce spune Adrian Mititelu, meciul sută la sută se va rejuca, altfel va fi un scandal imens şi eu voi face un gest cum nu a făcut nimeni în istoria fotbalului românesc.O să vedeţi. Nu spun ce. Dacă va fi o altă decizie, o să vedeţi un gest care va rămâne 500 de ani în istoria fotbalului românesc”, a declarat Adrian Mititelu.


Adrian Mititelu jr. a anunțat că tatăl său a învățat din greșelile trecutului și este pregătit acum să își cedeze cei mai buni jucători de la FCU Craiova chiar și către cele mai mari rivale, bineînțeles, în condiții financiare cât mai bune pentru clubul din Bănie.

Adrian Mititelu jr. anunță că tatăl său e gata să îl vândă pe Juan Bauza rivalului de moarte Mihai Rotaru!

Se pare că Adrian Mititelu ar fi dispus să vândă jucători chiar și la rivala din oraș, Universitatea Craiova, în cazul în care clubul patronat de Mihai Rotaru ar veni cu o ofertă de nerefuzat.

Fiul finanțatorului de la FCU Craiova a rostit chiar numele lui Juan Bauza, unul dintre cei mai apreciați jucători de la echipa antrenată de Nicolo Napoli, când a vorbit despre această schimbare de strategie legată de piața transferurilor.

„Nu contează unde vindem. Dacă sună acum CSU (n.r. – Universitatea Craiova) și prețul este corect vindem. Chiar și pe Bauza. Ne raportăm la timpurile actuale, nu mai facem greșelile pe care le-am făcut în trecut.

Atunci am greșit cu Costea. A fost un cumul de evenimente negative care a culminat cu dezafilierea aceea nenorocită. Tata l-a apreciat foarte mult pe Florin Costea, era ca și copilul lui atunci”, a spus Adrian Mititelu jr. potrivit fanatik.ro.

Care sunt jucătorii preferați ai fiului patronului clubului din Bănie 

În continuare, fiul patronului de la FCU Craiova a vorbit despre jucătorii săi preferați de la echipa tatălui său. Deși a admis că Juan Bauza este un fotbalist foarte bun, el a explicat că îl simpatizează mai mult Yassine Bahassa. De asemenea, Adrian Mititelu Jr. a vorbit în termeni apreciativi și despre jucători precum Radu Negru Sekou Sidibe.

Consideră că prestăm cel mai bun fotbal, mai ales când primul 11 este complet și nu ne lipsesc jucători. Bauza este feblețea tatălui meu asumată public. Mie îmi place foarte mult de Bahassa.

Și Bauza este un jucător care l-am remarcat din primul meci la Miercurea Ciuc, însă Bahassa este un jucător foarte, foarte, foarte tehnic. Eu cred că nu a avut SuperLiga în istorie un asemenea jucător tehnic. Nu am văzut driblinguri cum face Bahassa.

Îmi place și Radu Negru, fundașul dreapta, pe care l-am observat și i-am urmărit întreaga ascensiune. La 23 de ani a ajuns din Liga 4 în SuperLiga, este minunat și mă bucur pentru el. Cred că va ajunge la naționala României într-o bună zi.

Mie îmi place foarte mult și de Sekou Sidibe. E adevărat că nu a avut prea multe șanse anul acesta, deși a înscris trei goluri în prima parte a campionatului, dar sper să prindă ușor, ușor.

E foarte greu să joace pentru că sunt aceste extreme foarte bune, Baeten și Bahassa, însă dacă vom vinde unul dintre jucători în vara asta probabil că la anul va avea și el un sezon foarte bun”, a mai spus Adrian Mititelu jr., conform sursei citate anterior.

Mititelu a tras lozul câștigător » Nicolo Napoli surclasează aproape toți antrenorii din Superligă: doar Hagi și Petrescu îl depășesc

sursa: www.gsp.ro

Nicolo Napoli a împlinit 61 de ani pe 7 februarie / Sursă foto: GSP

Nicolo Napoli a împlinit 61 de ani pe 7 februarie / Sursă foto: GSP

Nicolo Napoli, antrenorul lui FCU Craiova, este printre cei mai eficienți tehnicieni din fotbalul românesc, după Gheorghe Hagi și Dan Petrescu. 

FCU Craiova este una dintre cele mai în formă echipe din SuperLiga, alături de liderul Farul, iar Nicolo Napoli este printre cei mai în vogă antrenori din campionat. Cu victoria de vineri, 2-1 cu Mioveni, trupa pregătită de tehnicianul italian a ajuns la patru meciuri câștigate consecutiv și pune o mare presiune pe Sepsi, în lupta pentru ultimul loc din play-off.

Practic, redresarea lui FCU și reintrarea cu șanse mari în lupta pentru play-off s-a produs după ce Mititelu l-a readus pe banca tehnică pe Napoli. Antrenorul italian, considerat de patron mantaua perfectă de vreme rea, și-a început cel de-al 9-lea mandat la Craiova pe 9 noiembrie 2022, după etapa a 17-a. 

Nicolo Napoli îl surclasează pe Marius Croitoru

Nicolo a semnat un contract până la finalul sezonului, pe când echipa era în derivă. Fostul fundaș al lui Juventus a preluat-o pe FCU pe locul 14, loc de baraj, cu 16 puncte, la egalitate cu penultima clasată, UTA, iar în 10 meciuri a reușit să acumuleze 20 de puncte. Cu 5 puncte mai mult decât făcuse Croitoru în 13 etape, până să fie dat afară. 

Acum, formația din Bănie, neînvinsă pe teren în 2023, a ajuns pe 7 și speră să intre în play-off. În plus, cu Napoli la timonă, FCU a pătruns și în „optimile” Cupei și visează cu ochii deschiși la o prezență europeană.

Nicolo Napoli, 15 victorii în 28 de meciuri la FCU Craiova

Nicolo a reușit să o resusciteze pe FCU și campionatul trecut. Chemat de Mititelu în ianuarie, tot când echipa era la retrogradare, după sarabanda schimbărilor de antrenori Mutu-Stoican-Trică, Napoli a schimbat fața echipei și a terminat play-out-ul pe locul 4, menținând fără emoții gruparea din Bănie în Liga 1. 

În precedentul mandat, tehnicianul a adunat 31 de puncte din 18 partide (9 victorii, 4 egaluri și 5 înfrângeri). Cu toate astea, nu i-a mai fost prelungit contractul și pentru sezonul 2022-2023, iar în locul lui a fost adus Croitoru.

Nicolo Napoli, în top 3 antrenori din România

Cu 51 de puncte acumulate din 15 victorii și 6 egaluri în ultimele 28 de partide la cârma lui FCU, în campionat, 10 în mandatul actual și 18 în cel precedent, Napoli se poziționează pe locul 3 în topul celor mai performanți antrenori care conduc în prezent echipele din SuperLiga. În fața lui Napoli sunt Gică Hagi (Farul/58 puncte) și Dan Petrescu (CFR Cluj/56). 

Pe locurile următoare se află: Petrea (Chindia/FCSB/50), Mutu (Rapid/49), Bergodi (Sepsi/44), Dică (Mioveni/FCSB/44), Măldărășanu (Hermannstadt/Astra/36), Sabău (U Cluj/Rapid/ASA Tg. Mureș/38). 

Cel mai slab bilanț îl are Flavius Stoican, 25 de puncte în ultimele 28 de meciuri ca antrenor la FC Botoșani, CS Mioveni, Dinamo, FCU Craiova și Poli Iași. Pintilii (FCSB) și Fl. Pârvu (Petrolul) nu intră în calcul pentru că nu au 28 de meciuri ca antrenori în primul eșalon

Eu îmi fac meseria cât pot de bine. Mă bucur că echipa trece printr-o perioadă foarte bună și sperăm să continuăm așa cât mai mult. E normal să credem în calificarea în play-off. Avem un lot bun.

– Nicolo Napoli, antrenor FCU Craiova

Napoli este, într-adevăr, un antrenor foarte bun, dar să nu uităm că are un staff foarte bun și este ajutat de unul dintre cei mai buni preparatori fizici din țară, Dan Vasilică. În plus, are și un patron care i-a asigurat un lot de jucători foarte bun.

– Adrian Mititelu, patron FCU Craiova


Adrian Mititelu, finanțatorul celor de la FCU Craiova, a lansat o nouă teorie a conspirației cu privire la meciul pierdut la „masa verde” contra lui Sepsi, din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei oltene. 

Adrian Mititelu așteaptă un verdict favorabil la apelul care se va judeca joi. Până atunci, finanțatorul celor de la FCU Craiova lansează o nouă teorie a conspirației. Crede că Viktor Orban, premierul Ungariei, vrea să o facă pe Sepsi campioană sezonul viitor. 

Adrian Mititelu, război total cu Sepsi 

„Sepsi merge la Farul, nu e meciul pierdut din start. Dacă arbitrajul va fi în nota obișnuită, adică să le dea gol valabil cu mingea ieșită jumătate de metru, penalty inexistent… ce s-a întâmplat la Sepsi – Hermannstadt lasă un gust amar, alimentează niște zvonuri, niște suspiciuni.

Asta arată ceva, probabil că în România trebuie să fie în play-off o echipă care reprezintă comunitatea maghiară, să fie la fel ca în Parlament. 

Sau poate afacerile pe care le învârt apropiații premierului Orban prin Transilvania să aibă legătură cu promovarea echipei fanion. Și la alte sporturi au început să își exprime forța. 

Eu, cu banii mei făcuți cu greutăți și cu sânge, mă bat cu banii contribuabililor maghiari pe care domnul Dioszegi îi primește. 

Unii îmi spun că Sepsi vrea să treacă la următorul nivel, că anul viitor vrea să fie campioană a României. Am înțeles că Viktor Orban vrea să o facă pe Sepsi campioană. Pentru asta trebuie să beneficiezi de tot sprijinul logistic al Federației”, a spus Adrian Mititelu într-un interviu acordat site-ul oficial al clubului FCU Craiova.

Noi merităm să fim în play-off și fotbalul românesc, televiziunile, publicul, toți au nevoie de FCU în play-off. FCU poate anima competiția, poate produce spectacol. Dacă Sepsi merge în play-off cu cele 3 puncte făcute cadou de Federație va fi o mare dezamăgire în majoritatea opiniei publice. Sepsi va fi o echipă urâtă în România, iar Federația va fi foarte hulită
– Adrian Mititelu, finanțator FCU Craiova