sursa: www.prosport.ro

Uneori, nu foarte rar, mai visez noaptea aia. Domozină a ținut-o albă, trăgând de fiecare minut pe care știa că-l mai avem, ca să se autoconvingă și ca să ne facă și pe noi să credem: Universitatea Craiova conduce cu 2-0 la Leeds și va elimina, pentru prima oară în istoria fotbalului românesc, o echipă din Anglia, în cupele europene. Așa a și fost.

De fapt, Sebastian Domozină, cel mai mare comentator radio al tuturor vremurilor, a fost un norocos și știa că astfel stau lucrurile. Știa, pentru că vedea, cu ochii larg deschiși. De aici i-a venit și puterea de a ne convinge.

Noaptea aceea a fost chiar o noapte de sărbătoare, dar abia azi, în acest început de ianuarie 2022, înțelegem tot. Acum câteva zile, Ghiță Geolgău, care a fost titular în acel meci, a pus pe pagina lui de Facebook un rezumat al meciului. Golurile. Povestea.

42 de ani mai târziu: Breaking News! Craiova învinge la Leeds

Timp de 42 de ani nu le-a văzut niciun iubitor de Craiova, în afară de cei care chiar aveau treabă să construiască în acel timp Universitatea Craiova. Mă gândesc că, la 18 ani, câți avea atunci, Ghiță nu putea uita nimic din ceea ce a fost acolo, în definitiv, orice se uită pe lumea asta, dar nu ce-ai trăit la 18 ani. Asta niciodată! Sau la 19. Bumbescu avea 19. Țicleanu, 20. Cămătaru, 21. Cârțu, 22. Balaci, 23. Asta așa, ca idee. Ori ca destin. Cel mai probabil, ca destin. Pentru câțiva, început chiar acolo, chiar atunci.

Au apărut, așadar, golurile. Aproape o jumătate de secol nu le-a văzut nimeni, în afară de cei care le-au dat și le-au apărat. Dar povestea lor, a golurilor, zice acum altceva, martorii spun și altele, ceva s-a întâmplat atunci, din moment ce o viață a trecut în orb. O lungă noapte albă, care ne-a obligat să ținem minte ce nu am văzut, dar am trăit.

42 de ani de atunci, 7 noiembrie 1979. Am rezistat cu povestea, pentru că timpul ne-a învățat să credem într-o religie a noastră, particulară, cum sunt, de altfel, toate dialogurile de sectă pe care le-am avut într-un timp mai intens decât meciul. De fapt, meciul lor a fost viața noastră. Închipuiți-vă, de pildă, ca suporteri ai României de vis, că până săptămâna asta, nu ați fi văzut niciodată golurile lui Hagi și Ilie Dumitrescu din meciul cu Argentina, de acum 28 de ani. Ori, ca fani ai Stelei, să știți că Duckadam a apărat cele patru lovituri de la unsprezece metri, din noaptea de la Sevilla, dar să nu fi știut niciodată cum a reușit asta. Martori ai miracolului s-ar fi găsit, oho!, Helmuth însuși ar fi fost ascultat de mii de ori în mii de zile, dar nu ar fi fost de ajuns, nici vorbă.

Apostolii Universității din noaptea aceea: Boldici-Negrilă, Bumbescu, Ștefănescu, Ungureanu- Țicleanu (‘88 Purima), Beldeanu, Balaci – Geolgău (‘88 Donose), Cămătaru, Cârțu. Sorin a dat primul gol, în minutul 68. Beldeanu, pe al doilea, în minutul 84. Iar noi aveam la Dacia noastră numărul 8-B-6884. O viață l-am avut. Ce chestie!

Țicleanu, un pic mai bătrâior la ora meciului, 20 de ani împliniți, își amintește că abia golul lui Sorin ne-a scos dintr-o strânsoare de menghină a englezilor. Intrasem pe Ellan Road cu 2-0 pentru noi, pe Central, în tur, dar asta nu însemna foarte mult. Leeds pierduse finala Cupei Campionilor Europeni cu patru ani în urmă, în fața Bayernului lui Beckenbauer și Gerd Muller, și apoi era din Anglia, iar în anii de atunci Anglia, cu echipele de club, lua tot. În Cupa Campionilor, câștigătoarele au fost, în 1977 și 1978 Liverpool, apoi, în 1979 și 1980, Nottingham Forest, în 1981, din nou Liverpool, în 1982, Aston Villa, în 1984 iar Liverpool, care avea să joace și finala tragică din anul următor, de pe stadionul Heysel, din Bruxelles, pierdută cu 0-1 în fața Juventusului lui Platini și Boniek. Amintesc toate aceste lupte la cel mai înalt nivel, ca să nu ne pierdem suflul când spunem că Universitatea era acolo, la cel mai înalt nivel. Acolo era!

Unde eram noi?

… Noaptea întârzia să se lase, țin minte că eram în bucătărie, tata pusese radioul pe masă, era unul mic, cam cât un penar, mama îl primise de la o pacientă din Torino. Mama abia intrase în casă, fusese în tura de după amiază, deschisese un pic ușa la noi, „ați mâncat ceva? Vă pun masa?”, dar eram prea importanți ca să-i răspundem. În câteva minute, urma să jucăm cu Leeds, de la 2-0 acasă, și, în defintiv, de asta ne ardea acum? De mâncare?!

Muzica, „șlagăre de estradă”, cum anunțase crainica, abia se auzea, nu știu de ce tata dăduse atât de încet. La fel de încet cum deschisese fereastra, și scosese o țigară dintr-un pachet de More. Nu a aprins-o decât târziu, după primul gol, al lui Cârțu.

Și deodată, muzica s-a oprit și aceeași voce feminină a anunțat calmă și un pic distantă: “Dăm, în continuare, legătura în Anglia, de unde corespondentul postului național de radio, Sebastian Domozină, va transmite, în direct, manșa retur dintre formațiile Leeds United și reprezentanta țării noastre, Universitatea Craiova, contând pentru turul doi al Cupei UEFA…”.  Și nea Sebi a început să ne vorbească și să ne facă să credem. Un minut, primul, a fost cel mai greu, când atmosfera de pe Ellan Road părea să ne taie legătura cu el și să-l copleșească. A vorbit însă tare și a dat liber poveștii, care se întâmpla chiar sub ochii lui. Abia la pauză, când încă era 0-0, și mama a deschis iar ușa la noi, înfășurată într-un turban turcoaz și în halatul ei de lână, ca să ne spună că e frig în bucătărie și de ce nu închidem geamul, am simțit și eu că-i chiar așa. Adică rece, târziu, și fără speranță. Aveam 12 ani și nu credeam că vom rezista, deși vocea lui Sebastian Domozină îmi spunea să nu-mi fie frică. Mi-era!

Apoi, a înscris Cârțu, extraordinar, iar tata a aprins, în sfârșit, țigareta neagră și subțire, ușor mentolată. “Nu au cum să ne dea patru goluri de-acum încolo”, a zis tata, după primul fum, și așa a fost. Abia acum, când doar eu am văzut cum Beldeanu a marcat cel mai frumos gol din istoria noastră în cupele europene, aș putea să-l caut prin fumul acela subțire și să-i spun că gata, s-a terminat, ne-am calificat! Am văzut!

Am văzut, tata. Crede-mă. Doar că Sorin, indimenticabile, nu mai are 22 de ani.

Dar e tot acolo, cu ai noștri, cu Negoro, cu Nae Ungureanu, cu toți care își mai pot aminti. Breaking News: am văzut ceea nu credeam să mai văd vreodată.

Uneori, nu foarte rar, mai visez noaptea acea, și, de fiecare dată, am grijă să închid fereastra!