Tag Archives: editorial

Sălbaticul și primitivul Săpunaru

Posted on by

sursa: www.gsp.ro

Articol de Costin Ștucan

Au trecut cinci luni de la ultima întâlnire editorială cu Cristi Săpunaru. În decembrie anul trecut, un text despre un nou episod violent al căpitanului de la Rapid a umplut mesageria de Facebook cu înjurături, amenințări și alte fel și fel de grosolănii venite din partea a sute de “fani frumoși” pătrunși de “farmecul vieții”.

Între timp, clubul Rapid a evoluat. S-a mutat pe o arenă modernă plină la fiecare meci, totul e încă nou, acustica e superbă, echipa joacă un fotbal mai bun, dar… Fanii din prim rând de pe vechiul Giulești continuă să arunce în adversari cu lichide dubioase, iar Săpunaru e la fel de aproape să rupă piciorul unui adversar sau să-i mute maxilarul printr-un croșeu. 

Ultimele sale ținte au fost Bauza și Paramatti de la FCU Craiova. Primul are vina de a fi scăpat în minutul 87 spre poarta Rapidului într-o zonă în care veghea fundașul central de 38 de ani. În tradiția violentă a fundașilor rapidiști din acest sezon, Săpunaru s-a repezit cu sălbăticie spre genunchiul argentinianului și doar o eschivă de ultim moment a făcut ca ligamentele îndrăznețului să nu zboare în aer odată cu cariera lui.

Sălbaticul și primitivul Săpunaru

Săpunaru se duce în viteză spre genunchiul lui Bauza

După toate regulile, intrarea era de eliminare. Faptul că lui Săpunaru nici măcar nu i-a păsat de integritatea corporală a unui coleg de breaslă e evident din zâmbetul său nonșalant, scăpat spre bancă în timp ce Bauza primea îngrijiri medicale. Centralului Bârsan i-a fost, însă, frică să-i arate roșu căpitanului de la Rapid pe noul Giulești și așa a făcut posibilă următoarea ieșire a acestuia. 

Sălbaticul și primitivul Săpunaru

Bauza e căzut la pământ, Săpunaru râde

Momentul penibil din final când purtătorul de banderolă Săpunaru se zbate să se elibereze din chingile colegilor pentru a-l lovi pe Paramatti are germenele la faza penaltyului din minutul 90. 

În momentul în care Bârsan arată punctul de la 11 metri, tânărul și promițătorul Rareș Ilie se face remarcat pentru prima dată într-un meci în care altfel a fost șters, defazat și egoist și se duce provocator spre Paramatti, urlând ceva în fața acestuia. Inițial neatent la gestul lui Ilie, Paramatti realizează după o secundă că el e ținta și se duce spre rapidist. Cei doi ajung frunte în frunte, amenințători. 

Sălbaticul și primitivul Săpunaru

Rareș Ilie urlă și face semne cu pumnul spre Paramatti

“A început el (n.r. – Paramatti) să arate emblema, să facă gesturi la noi pe stadion. Ați văzut vreun jucător de-ai noștri să își bată joc de adversari și de fani în deplasare?”, avea să se justifice Săpunaru la final. Avea pe undeva dreptate. Rareș Ilie tocmai își provocase un adversar în Giulești, nu în deplasare, și – conform logicii lui Săpunaru – fair-play-ul de acasă e diferit de cel din deplasare.

Sălbaticul și primitivul Săpunaru

Rareș Ilie își continuă gestul provocator, Paramatti încă e afectat de decizia arbitrului. Abia acum îl vede pe Ilie

După clinciul din careu, finalul de joc a trecut ca un glonț, cu două goluri și cu jucătorii Craiovei sărbătorind o victorie improbabilă. La centrul terenului, Paramatti și-a adus aminte de gestul lui Ilie și i-a arătat stema de pe tricou. Un gest provocator la schimb cu un gest similar. 

Sălbaticul și primitivul Săpunaru

Ilie și Paramatti, cap în cap

Atunci a intrat în scenă celălalt Săpunaru. Băiatul cu suflet de aur din descrierile apropiaților s-a transformat din nou într-un smardoi de cartier indiferent la responsabilitatea pe care banderola de căpitan i-o transferă purtătorului. Atât de admiratul căpitan din Giulești s-a repezit cu pumnul spre maxilarul lui Paramatti, apoi l-a urmărit pe tot terenul înjurându-l copios. 

Cine îl ținea să nu lovească în loc să-l trimită ferm la vestiar? Marcel Bârsan. Într-un final, la vestiare, arbitrul  n-a mai suportat și i-a arătat cartonașul roșu, o pedeapsă sportivă justă, dar ineficientă pentru a potoli accesele de furie ale lui Săpunaru. 

Sălbaticul și primitivul Săpunaru

Paramatti îi arată sigla lui Ilie, Săpunaru se repede spre adversar

Evident, clubul Rapid va sări din nou în apărarea sa, fanii vor reveni cu un nou val de ură, dar puțini vor vedea miezul problemei. Cu tot respectul pentru cariera lui, Săpunaru nu poate fi un model comportamental pentru Rareș Ilie sau pentru alți tineri. 

Când lovești cu sălbăticie un steward, când pui în pericol cariera adversarilor, când sari la bătaie pe teren în văzul a mii de copii sau chiar și când îți iei capace în cap de dragul vizualizărilor pe Tik-Tok nu poți fi idol decât pentru unii ca tine. 

Săpunaru și admiratorii lui vor spune că sunt făcuți din fibră de luptători, dar luptele sunt doar în închipuirea lor. Înfruntarea din sport vine la pachet cu respectul, iar adevărații sportivi sunt decenți când pierd. Nu și Săpunaru, total nepăsător la deranjul de imagine produs: “Nu îmi pare rău de nimic, doar că am pierdut. Suntem proști!”.

Și uneori sălbatici și primitivi, Cristi!

42 de ani mai târziu: Breaking News! Craiova învinge la Leeds

Posted on by

sursa: www.prosport.ro

Uneori, nu foarte rar, mai visez noaptea aia. Domozină a ținut-o albă, trăgând de fiecare minut pe care știa că-l mai avem, ca să se autoconvingă și ca să ne facă și pe noi să credem: Universitatea Craiova conduce cu 2-0 la Leeds și va elimina, pentru prima oară în istoria fotbalului românesc, o echipă din Anglia, în cupele europene. Așa a și fost.

De fapt, Sebastian Domozină, cel mai mare comentator radio al tuturor vremurilor, a fost un norocos și știa că astfel stau lucrurile. Știa, pentru că vedea, cu ochii larg deschiși. De aici i-a venit și puterea de a ne convinge.

Noaptea aceea a fost chiar o noapte de sărbătoare, dar abia azi, în acest început de ianuarie 2022, înțelegem tot. Acum câteva zile, Ghiță Geolgău, care a fost titular în acel meci, a pus pe pagina lui de Facebook un rezumat al meciului. Golurile. Povestea.

42 de ani mai târziu: Breaking News! Craiova învinge la Leeds

Timp de 42 de ani nu le-a văzut niciun iubitor de Craiova, în afară de cei care chiar aveau treabă să construiască în acel timp Universitatea Craiova. Mă gândesc că, la 18 ani, câți avea atunci, Ghiță nu putea uita nimic din ceea ce a fost acolo, în definitiv, orice se uită pe lumea asta, dar nu ce-ai trăit la 18 ani. Asta niciodată! Sau la 19. Bumbescu avea 19. Țicleanu, 20. Cămătaru, 21. Cârțu, 22. Balaci, 23. Asta așa, ca idee. Ori ca destin. Cel mai probabil, ca destin. Pentru câțiva, început chiar acolo, chiar atunci.

Au apărut, așadar, golurile. Aproape o jumătate de secol nu le-a văzut nimeni, în afară de cei care le-au dat și le-au apărat. Dar povestea lor, a golurilor, zice acum altceva, martorii spun și altele, ceva s-a întâmplat atunci, din moment ce o viață a trecut în orb. O lungă noapte albă, care ne-a obligat să ținem minte ce nu am văzut, dar am trăit.

42 de ani de atunci, 7 noiembrie 1979. Am rezistat cu povestea, pentru că timpul ne-a învățat să credem într-o religie a noastră, particulară, cum sunt, de altfel, toate dialogurile de sectă pe care le-am avut într-un timp mai intens decât meciul. De fapt, meciul lor a fost viața noastră. Închipuiți-vă, de pildă, ca suporteri ai României de vis, că până săptămâna asta, nu ați fi văzut niciodată golurile lui Hagi și Ilie Dumitrescu din meciul cu Argentina, de acum 28 de ani. Ori, ca fani ai Stelei, să știți că Duckadam a apărat cele patru lovituri de la unsprezece metri, din noaptea de la Sevilla, dar să nu fi știut niciodată cum a reușit asta. Martori ai miracolului s-ar fi găsit, oho!, Helmuth însuși ar fi fost ascultat de mii de ori în mii de zile, dar nu ar fi fost de ajuns, nici vorbă.

Apostolii Universității din noaptea aceea: Boldici-Negrilă, Bumbescu, Ștefănescu, Ungureanu- Țicleanu (‘88 Purima), Beldeanu, Balaci – Geolgău (‘88 Donose), Cămătaru, Cârțu. Sorin a dat primul gol, în minutul 68. Beldeanu, pe al doilea, în minutul 84. Iar noi aveam la Dacia noastră numărul 8-B-6884. O viață l-am avut. Ce chestie!

Țicleanu, un pic mai bătrâior la ora meciului, 20 de ani împliniți, își amintește că abia golul lui Sorin ne-a scos dintr-o strânsoare de menghină a englezilor. Intrasem pe Ellan Road cu 2-0 pentru noi, pe Central, în tur, dar asta nu însemna foarte mult. Leeds pierduse finala Cupei Campionilor Europeni cu patru ani în urmă, în fața Bayernului lui Beckenbauer și Gerd Muller, și apoi era din Anglia, iar în anii de atunci Anglia, cu echipele de club, lua tot. În Cupa Campionilor, câștigătoarele au fost, în 1977 și 1978 Liverpool, apoi, în 1979 și 1980, Nottingham Forest, în 1981, din nou Liverpool, în 1982, Aston Villa, în 1984 iar Liverpool, care avea să joace și finala tragică din anul următor, de pe stadionul Heysel, din Bruxelles, pierdută cu 0-1 în fața Juventusului lui Platini și Boniek. Amintesc toate aceste lupte la cel mai înalt nivel, ca să nu ne pierdem suflul când spunem că Universitatea era acolo, la cel mai înalt nivel. Acolo era!

Unde eram noi?

… Noaptea întârzia să se lase, țin minte că eram în bucătărie, tata pusese radioul pe masă, era unul mic, cam cât un penar, mama îl primise de la o pacientă din Torino. Mama abia intrase în casă, fusese în tura de după amiază, deschisese un pic ușa la noi, „ați mâncat ceva? Vă pun masa?”, dar eram prea importanți ca să-i răspundem. În câteva minute, urma să jucăm cu Leeds, de la 2-0 acasă, și, în defintiv, de asta ne ardea acum? De mâncare?!

Muzica, „șlagăre de estradă”, cum anunțase crainica, abia se auzea, nu știu de ce tata dăduse atât de încet. La fel de încet cum deschisese fereastra, și scosese o țigară dintr-un pachet de More. Nu a aprins-o decât târziu, după primul gol, al lui Cârțu.

Și deodată, muzica s-a oprit și aceeași voce feminină a anunțat calmă și un pic distantă: “Dăm, în continuare, legătura în Anglia, de unde corespondentul postului național de radio, Sebastian Domozină, va transmite, în direct, manșa retur dintre formațiile Leeds United și reprezentanta țării noastre, Universitatea Craiova, contând pentru turul doi al Cupei UEFA…”.  Și nea Sebi a început să ne vorbească și să ne facă să credem. Un minut, primul, a fost cel mai greu, când atmosfera de pe Ellan Road părea să ne taie legătura cu el și să-l copleșească. A vorbit însă tare și a dat liber poveștii, care se întâmpla chiar sub ochii lui. Abia la pauză, când încă era 0-0, și mama a deschis iar ușa la noi, înfășurată într-un turban turcoaz și în halatul ei de lână, ca să ne spună că e frig în bucătărie și de ce nu închidem geamul, am simțit și eu că-i chiar așa. Adică rece, târziu, și fără speranță. Aveam 12 ani și nu credeam că vom rezista, deși vocea lui Sebastian Domozină îmi spunea să nu-mi fie frică. Mi-era!

Apoi, a înscris Cârțu, extraordinar, iar tata a aprins, în sfârșit, țigareta neagră și subțire, ușor mentolată. “Nu au cum să ne dea patru goluri de-acum încolo”, a zis tata, după primul fum, și așa a fost. Abia acum, când doar eu am văzut cum Beldeanu a marcat cel mai frumos gol din istoria noastră în cupele europene, aș putea să-l caut prin fumul acela subțire și să-i spun că gata, s-a terminat, ne-am calificat! Am văzut!

Am văzut, tata. Crede-mă. Doar că Sorin, indimenticabile, nu mai are 22 de ani.

Dar e tot acolo, cu ai noștri, cu Negoro, cu Nae Ungureanu, cu toți care își mai pot aminti. Breaking News: am văzut ceea nu credeam să mai văd vreodată.

Uneori, nu foarte rar, mai visez noaptea acea, și, de fiecare dată, am grijă să închid fereastra!

EDITORIAL „Cealaltă” Craiova. Cea vie!

Posted on by

sursa: www.gsp.ro

FCU1948. Echipa lui Mititelu. Acestea sunt reperele de identificare. Dar i se poate spune și ”Craiova-care-joacă-fotbal-și-nu-dezamăgește”.

Rețeta cvartetului Mititelu (tatăl încarcerat) – Mititelu (fiul asigurând “regența”) – Marcel Pușcaș (aducând jucători) – Adrian Mutu (antrenându-i) funcționează deocamdată. Cel puțin după clasament și după joc, ceea ce parcă te îndeamnă să ignori știrile care tot spun că relația dintre patronul-senior și antrenor sunt electrice, în pragul scurtcircuitului. Poate victoria cu Dinamo să le mai scoată puțin din priză…

Pasiune și fotbal bun

Craiova “lui Mititelu” (deși ghilimelele ar trebui scoase, pentru că e chiar a lui, iar a-i spune FCU1948 aduce mai mult a cod PIN) arată bine, mai bine decât arată de obicei nou-promovatele (ca și Rapid, care infirmă și ea regula impactului dificil cu prima ligă). La fel de pasional arată și tribuna. Sunt întrunite condițiile unei echipe care să însemne ceva. Parcă-ți vine să te uiți la ei, să vezi un meci viu, pe parcursul căruia să iasă la iveală și fotbalul.

„Cealaltă” Craiova. Cea vie!

Bauza a fost jucătorul-revelație din meciul cu Dinamo (foto: Cristi Preda/GSP)

Contra lui Dinamo, a ieșit la iveală Bauza, argentinianul tuns la chelie, care e deja pe toate buzele. Nu vezi în fiecare zi în campionatul nostru acea pasă cu exteriorul pe care i-a dat-o el lui Hugo Viera. Pe a cărui legitimație scrie Benfica, chit că ștampila a fost pusă cu mai bine de un deceniu în urmă. 

Pe pașapoartele lui Huygebaert și Baeten stă stema Belgiei, ea însăși o garanție de calitate. Nici Asamoah nu e rău, de echilibrul lui Achim era nevoie la mijloc, în fața unor fundași centrali cam afânați nu numai în prima etapă la CFR, ci și cu Dinamo, chiar dacă nu s-a luat gol.

Aria de selecție

I-am înșirat pe toți cei de mai sus pentru a arăta că există și alte surse de documentare decât strămoșescul campionat intern. Sigur, Bauza vine de la Csikszereda, din liga a doua, pe Achim îl știm, ba și pe Diallo, care a fost (fără cine știe ce realizări) pe la niște echipe românești modeste, Iași, Gaz Metan. Dar ceilalți sunt “new entry” în campionatul nostru.

E simplu să scoată capul Ciobanu la Viitorul și tu să dai un million pe el, după ce ți-au rămas măcar patru milioane de la Cicâldău. Sau să pui ochii pe Miculescu de la UTA și apoi să inviți ziariștii la ghicitori, ghici ciupercă… Mai greu e să alegi din lumea largă fotbaliștii care ți se potrivesc, chiar și cu riscul de a rata unele achiziții. 

De regulă, n-ai sume de transfer, poți să dai și peste unii care n-au jucat deloc de șase luni sau de un an (precum marcatorul Hugo Viera), pentru că altfel n-ar veni ei în România la o nou-promovată, dar ideea e să cauți, să nu te mulțumești doar cu ce-ți oferă o Liga 1 pe care cu toții am conchis s-o caracterizăm ca modestă și pauperă.

Mesajul

Depinde însă și ce-ți dorești. Când ai peste zece mii de oameni la meci, primul gând trebuie să fie acela de a-i mulțumi pe aceștia. De a juca generos. În prima repriză cu Dinamo (sau mai bine zis cu fantoma lui Dinamo), au fost șase-șapte ocazii mari. Asta vrea să vadă lumea. Dacă se poate, și victorii. De gânduri de play-off sau de alte neologisme, similare, mai e timp.

Deocamdată echipa trebuie să spună ceva celor care vin s-o vadă. Pe cei din peluză îi interesează mai puțin dacă Mutu se ciondănește cu Mititelu. Dacă din ciorovăiala lor rezultă exteriorul lui Bauza, care duce la un gol, înseamnă că nu s-au certat degeaba. Fără să aibă habar pe unde vine Oltenia, Marx a spus că progresul rezultă și din contradicții.